Ajuns domnitor al țării, Vlad Țepeș nu a mai vrut
Să mai dea copii la turci, nici să plătească tribut.
Cum a făcut, tatăl său, trimițându-l garanție
La turci să fie zălog cât va fi el în domnie.

Sultanu-a trimis solie lui Țepeș, să-i amintească
De copii și de haraciul ce a uitat să-l plătească.
Străjerii văzând toți solii cu turbane-acoperiți:
Le-au spus ca la Vodă-Țepeș să intre descoperiți.

Turcii s-au împotrivit, cu turbane ei intrând
Neținând cont de lege, pe Vodă-Țepeș sfidând.
Voievodu-a poruncit să le bată-n cap piroane
Ca să le fixeze-n țeastă cât mai bine-a lor turbane.

Cătrănit nevoie mare, sultanu-a vrut răzbunare
Și-a trimis armata cu Hamza Pașă, viteaz mare
Ca să-l scoată pe hainul de Vlad din a lui domnie
Și-n loc pe Radu cel Frumos, favoritul său, să-l puie 

Țepeș nu s-a speriat și-a învins în luptă dreaptă
Și pe turci i-a așezat în țepi, treaptă după treaptă,
Iar cu judecată dreaptă pe Hamza-Pașa l-a înfipt
În cel mai înalt țăruș pe care Vlad l-a găsit.

Sultanul adună oastea și turbând de grea mânie
S-a pus el în fruntea ei, convins ca de hac să-i vie
Însă într-o noapte-adâncă, cu o mână de viteji
Vlad a dat atac surpriză când turcii nu erau treji.

Ce-a urmat în acea noapte, nu e greu de bănuit
Țepeș a strigat în turcă: „Ghiaurii au năvălit!”
Și cum turcii pe-ntuneric, între ei se bat în van,
Țepeș cată către cortul mult slăvitului sultan.

Sultanu-a avut noroc, nu dormea în cortul său
Că nu-l scăpa nici Alah și nici bunul Dumnezeu.
Și-a pornit în mare grabă înspre al Dunării vad
Urmărit și umilit de bravi oșteni ai lui Vlad.