Din lutul țării noastre se ridica un nume, 
Un suflet ca un munte înalt și nepătruns
El, Traian Grozăvescu, a strălucit în lume
Cu glasul său în slujba-i purificat și uns

Cu Mir Sfânt și candoare, opri ca din senin
Războiul cel cumplit pentru întâia oară,
Și-n ritmuri de suspine, în tranșeul vecin
Domnea tăcerea calmă la pieptul lor de-o seară.

Uimiți și camarazii s-au oprit să-i asculte
Vocea, și-i sorbeau cântul, cu care i-a răpit,
Foametea și războiul puteau să le înfrunte
Alăturea de dânsul, camaradul iubit.

La Opera din Cluj a debutat tenorul
După ce a trecut prin război și-nchisoare,
Viena l-a chemat, opera i-a dat rolul
Care l-a propulsat, strălucind ca un soare.

Pe scenele din Oslo, Salzburg, Brno și Praga
Interpreta din “Tosca”, “Rigoletto” și “Carmen”,
Tenorul Mare-al lumii își numea țara “draga”,
Își onora contractul cu operele, demn.

Considerat urmașul lui Enrico Carusso
Câștigă stima unor muzicieni celebri,
Cu ei pășit-a mândru, și opera au dus-o
Pe scenele din lume, alături de alți membri.

Se spune că-n destinul tenorului sosise
O altă stea, cu care, pe scene-a strălucit,
Când Nely, a sa soție, deseori îl rănise
În marele turnee, când cu ea a pornit.

Atât i-a râvnit trupul că i-a furat și ochii;
Atât i-a sorbit glasul, că vorba i-a răpit,
Cu revolveru-n mână ascuns sub voalul rochii 
I-a luat ce-a fost mai scump, ce Domnu-a dăruit.

În vârf de carieră era, când el s-a dus
Cu sufletul său darnic, deschis și liniștit, 
Pe trupu-i înserarea și soarele-a apus
Pe drumul vieții sale, tânăr, nefericit.

A fost cheia de aur care-a deschis anume 
Ușile-ntregii lumi, cu-al glasului, șirag
Oriunde și-n tot locul, la cinste, al său nume
Va fi, și va rămâne, în veșnicii, cu drag.