Iarna își intrase în drepturi, se-așternea un ger cumplit,
În păduri trosneau copacii, cerul părea încremenit,
Iar covorul de zăpadă pe câmpul strălucitor
Părea un cer alb de stele, ce scârțâie sub picior.
 
În liniștea casei mari, când afară lin ningea,
Ea aștepta privind focul, care-n sobă calm ardea,
Și prin flacăra gălbuie a lemnului de stejar
Parcă-și vedea soarta ei, cu gust dulce și amar.
 
Din clipa ei de visare, o trezi din gânduri multe
Ștefănucă, soțul ei, cu-n sărut tandru pe frunte. 
În mână avea gazeta ,,Curierul de Iași." Și iară, 
O deschise si-i citi nuvela ,,La aniversară."
 
Ștefan Micle și-a dat seama, că Tolla, e a s-a soție
Zâmbind, i-a spus că Gajus, ar putea mereu să vie
Să citească cu ea versuri, și istorii cu eroi.
Că el nu este gelos, nu-i ascultă pe cei răi.
 
– Invită omul la noi să vină când el poftește 
Nu-l mă chinui atât, nu vezi ce mult te iubește?
– Ai dreptate dragul meu, mă iubește, și mi-a spus,
Dar și-a mea inimă bate pentru el, dar m-am ascuns.
 
M-am ferit de gura lumii, dar și de a ta privire,
Dar voi pune stavilă, că am o îndatorire;
De soție și de mamă, să ne creștem florile 
În pace și armonie să alungăm ploile.
 
El pătruns de-a ei privire, și de-a ei sinceritate 
O luă în brațe și o strânse cu voluptate, 
Plângând amândoi cu lacrimi pentru destinu-ncurcat,
Ținând fiecare capul pe umărul celuilalt. 
 
Cu lacrimi în ochi, solemn, o privi cu dor și jale,
– Binecuvântez ziua, care mi te-a scos în cale,
Te-am iubit, te voi iubi, îi mulțumesc lui Christos
Că mi te-a adus în viață, suflet cald și generos.
 
Mi-ai dăruit două fete asta nu se uită, zău,
Te-am iubit și m-ai iubit, martor este Dumnezeu, 
Dar anii vin peste mine, mă îndrept spre asfințit, 
Trupul tău cere iubire, steaua ta e la zenit.
 

Focu' în sobă s-a stins, noaptea s-a lăsat deodată 
Cerul s-a oprit din nins, pace e în casa toată,
Doar clopotul de aramă, sună-n noapte chinuit,
Gajus cel cu ochii negri, știe că este iubit.