-O, Veronica înger blând, primii scrisoarea ta,
Aproape mai făcut să plâng, citind, dragostea mea.
Cum ai putut să crezi că eu m-aș fi îndrăgostit 
Când știi cât de mult te iubesc de când te-am întâlnit. 

S-a întâmplat să fiu oprit, intrând la ștrandul mare
De un doctor ce m-a jignit, cu a sa afirmare
C-aș fi nebun, și protestând, am început să scriu
Noul poem „La Steaua”, din orgoliu meu viu.

E drept, că poezia scrisă-n grabă, de mine
A stârnit interes aici în stațiune,
Mi-au dat voie să merg la ștrandul de afară,
Și-n cale-mi apăru tânăra domnișoară. 

Se cheamă Riria, cu ea colind codru-neștire
I-am scris poezia-n album, ca pe o amintire,
Îmi pare că-i îndrăgostită de mine, dar i-am spus
Că tu ești „Steaua mea de vis”, ce strălucește sus.

Tu ai fost și îmi ești mereu iubirea mult visată,
Doamnă a sufletului meu cu „umeri de zăpadă”,
Îmi ești mereu în gânduri „o, înger, o, femeie”,
Pe tine te-oi iubi mereu „cu-a patimii scânteie”.