Aproape sunt de tine și totuși, sunt departe 
Puțină cale este, dar boala-mi ne desparte,
Spitalul Mănăstirii îmi dă fiori de gheață 
Aș vrea să fug din Neamț, să vin la tine-n brațe. 
 
Dac-ai vedea bolnavi, bătuți, n-ai fi în stare
Să vezi cum folosesc metodele barbare.
Parc-am fi-n evul mediu, să vezi frânghia udă
Pe trupurile goale, bătându-i pe pielea nudă.
 
Am vrut să fug de-aici, cât mai îmi este bine
Dar m-au ajuns din urmă, au venit după mine,
Singurul meu noroc e-un Doctor cumsecade
Ce m-a luat dintre ei, și-acum fac contabilitate.
 
M-a vizitat Vlahuță, Bădia Ion Creangă, 
Lui i-am dat poezia scrisă în noaptea neagră, 
Singur și trist iubito, gândindu-mă la tine,
Numai lumina lunii o aveam lângă mine.
 
Va apărea-n curând, s-o citești cu glas tare 
Când va fi publicată în Convorbiri Literare.
Parcă-ți văd lacrima pe-obrazul tău răsfrântă, 
Bătăi de cord grăbite, sufletul cum îți cântă.
 
Am scris-o pentru tine, când rândunelele plecau,
Când frunzele din nuc, pământu-acopereau,
Covorul de argint, se așternea lin peste vii,
Când mă-ntrebam îndurerat: de ce nu-mi vii
„De ce nu vii, de ce nu vii, de ce nu-mi vii?”