Emine drag, azi te-ntâlnii
La teiul sfânt, știind că vii
Să te întreb, să îmi răspunzi, 
– De ce de mine te ascunzi?
 
De ce tu ai uitat de noi 
Și mă privești cu ochii goi?
De ce-ți pleci capul în pământ 
Și pleci, lăsându-mă plângând?
 
Suntem la teiul nostru sfânt 
Unde dragostea-a izvorât, 
Care ne-a iubit pe amândoi 
Si-a nins cu floarea peste noi.
 
De când tu te-ai întors Emine
Îmi plânge sufletul știi bine,
Pe mine nu mai sunt stăpână 
Și îmi plâng soarta mea haină. 
 
Emin, privind trist către nori
Cu ochii săi pătrunzători, 
Coboară în ale ei priviri
Parând a căuta vechi amintiri.
 
-Iartă-mă înger drag și bun
Tu nu ai nici o vină-acum,
Simt că pe pământ nu mai am rost,
Sunt numai umbra celui care-am fost.
 
Pierdut sunt, cred, și am dreptate 
De tine, de lume, chiar de societate...
– Nu pot să cred dragul meu Mihai
Că pentru mine sentimente nu mai ai.
 
Nu cred că nu mă mai iubești 
Sau ca-i vrea să mă părăsești,
Tu treci printr-o perioadă grea,
Iubirea mea sigur te-ar ajuta.
 
Cu ochii-mi albaștri ca marea
Aș vrea să-ți mai tai răsuflarea,
Să-ți spun că îmi ești vis de aur
Si că te port în suflet scump tezaur...
 
– Tu ai fost muza mea iubită,
Sufletul meu nicicând nu uită
Furtunile care, prin ani au răscolit
Sufletul meu etern de tine îndrăgostit. 
  
Acum, nu simt decât durere
Mi-ar face bine-o mângâiere, 
Și cine mi-ar mai putea-o da
Cum mi-o dai tu, dragostea mea?
 
Lacrimi, boabe de nestemate 
Curgeau pe fețele lor îmbujorate,
Curgeau din plin, pe-al lor obraji
Sub teiul ce-i privim duioși și azi.