Din Palazzo Ca Foscari ies turiști și vin pe rând 
Dornici să îi viziteze frumusețea, murmurând...
Sunt și eu printre mulțime, plutesc furată de val
Pierdut printre lumea multă, ajung în sala de bal.

Din tablouri îmi zâmbesc chipuri, și rămân visând,
Parc-aud o voce dulce ca izvorul lin, curgând...
Era glasul curtezanei plutind prin negura serii
Cu cântul duios de clopot robit de vraja tăcerii.

Cu ea, Henric de Valois conversa ușor, și-i spune
Potrivind șirul de gânduri, că e cuib de-nțelepciune.
Nu-ntânise pân' la dânsa înger blând, plin de magie
Să îl farmece, purtându-l din iubire-n poezie.

El a părăsit Polonia, chiar de-a fost încoronat
La Cracovia, ca rege, că destinul l-a chemat
La moartea fratelui Carol, fostul rege-al Franței, care
A murit de malarie, lăsând tronu-i, la picioare.

Când s-a oprit la Veneția, a fost purtat într-un car
Tras de bărbați, și plimbat, pe sub un arc triumfal
Realizat de Palladio, arhitect, vestit titan
Și pictat cu înflorituri de pictorul Tițian. 

A pictat și Veronese flori cu sclipiri de rubin
Pe sub arcul de triumf, cu penelul său divin...
Încântat privea regele cu mareea de bărbați
Care îl purtau în gondolă, la trei mii de invitați.

Fost-au și cei patru sute, care-au vâslit, duși de spate
La spectacole de teatru, la palat, făcând toți parte
La mesele-nbelșugate, la banchetul din palat
Între mii de invitați, unde-au dansat și-au mâncat. 

Fost-a regele primit cu onoruri, serbări, baluri,
Și a plecat din Veneția cu amintiri și cu daruri,
Dar din toate câte-au fost, rămas-a-n suflet, tezaur
Curtezana Veronica, fata cu bucle de aur.

Era cultă, scria versuri, publicând două volume
Susținea financiar, antologii de renume,
Reușea să captiveze interesul celor care
Doreau preludiu sublim în clipe de relaxare.

Relaxat a fost și Henric alegând dintre portrete
Ce zâmbeau din “Catalogul celor mai frumoase fete”
Curtezane renumite, iubitoare de frumos
Instruite în amorul rafinat și voluptuos.

Noaptea întreagă a petrecut-o cu Veronica, în brață, 
Gustând din a sa iubire dăruită cu dulceață
În Palazzo Ca Foscari, cu melodioase șoapte,
Uimindu-l cu glasul tainic care-i recita în noapte

Din lascivele poeme, a lui Catul și Ovidiu,
Iar din versurile ei a făcut un lung preludiu
De dragoste- ncântătoare printre-al florilor miros
Umplând sufletul lui Henric de iubire și frumos. 

A plecat regele-n Franța, în zori, și la despărțire
A scris pentru el, un sonet, croit de ea, cu iubire,
În care îl compara cu Zeus, triumfător
Erou al creștinătății, un mare liberator.

Și-n aducerea-aminte, i-a dăruit, ca decor
Portretu-i, de suflet, care, l-a pictat faimosul pictor 
Tintoretto, cunoscut pentru munca-i glorioasă
De la domn la omul simplu, la curtezana frumoasă.