Dup-o noapte de iubire, simte că este strigată
Se ridică și se-ndreaptă somnoroasă către poartă,
– Cine ești și ce dorești? 
– Eu sunt, nu te-ngrijora,
Pentru tine-am cumpărat, garoafe dragostea mea!
 
– O, iubitul meu Emin, credeam că dormeai cu mine
Și m-am trezit speriată, când tu m-ai strigat pe nume.
Visam că suntem la mare, și ne iubeam pe nisip,
Mulțumesc de flori iubite, soare-al meu „bine-ai venit!”
 
Soare-al meu, Eminul meu, pentru tine mă trezesc
Când îmi apari de cu zori, îți spun dulce „te iubesc”.
Mi-ai arătat muntele ca să-l urc, mi-ai dat o cale
Mi-ai dat din tine o rază, ridicându-mă din vale.
 
Tu-mi ești iubirea cea mare, visul meu până la nori,
Sunt steaua ta luminoasă, mă lași să răsar în zori,
Dispari în noapte lăsând, dâre pe cerul senin
Te întorci în zorii zilei, ca din nou să ne iubim.
 
Dac-ar fi să rătăcesc în mare prin vânt și valuri,
Mi-ai fi far aprins în noapte ca să văd a mării maluri
Nu m-ai lăsa să mă pierd, mi-ai da ochilor lumină
Să înot pe-al vieții val, cu muzica ta divină.
 
Ești un râu cu apă lină, care curge printre fagi,
Lanul aurit de grâu, câmpul roșu plin cu maci,
Ești izvorul cristalin din care beau când mi-e sete,
Tu-mi ești Eminul meu drag, tare te iubesc, băiete.
 
– Iubita mea cu păr bălai, când tu îmi spui pe nume,
Îți simt căldura-n vocea ta, tu ai ceva anume.
Pe unde calci pomi înfloresc, cu tine-i paradisul,
Valuri în spume se opresc, când ele-ți văd surâsul. 
 
Culoarea gurii tale dulci, e a cireșei coapte,
Obrajii tăi se înroșesc, când te iubesc în noapte. 
În ochii tăi albaștri văd două lacuri divine
În care mă cufund cu drag, uitând cu tot de mine.
 
– Tare te iubesc și eu, vers de dragoste tu-mi ești, 
Făptura când ți-am întâlnit-o a fost ca în povești, 
Îndrăgostit pierdut am fost după-ale tale șoapte
Te vreau mereu în viața mea, să fii și zi și noapte.
 
– De mă iubești așa cum spui, hai mâine să fugim
La mânăstirea cea din deal, să ne căsătorim,
Să-mi dai doi feți frumoși, mândri ca două stele,
Și două flori să le-ngrijesc, cu ochi de albăstrele.