„Prin praf, prin fum, prin vorbe de ocară
Te-ai dus, sărmane suflet de la țară”
Din Rășinari, din satul, de unde ai plecat,
Fost-ai Octavian, un sol înflăcărat. 

Plecat-ai ca să suni din trâmbița de aur
A condeiului sfânt și-al verbului tezaur...
Chemând mobilizarea neamului românesc 
Să dezrobești Ardealul din jugul unguresc.

Alături de mai marii din Vechiul Regat
Ați dus o luptă cruntă și v-ați mobilizat
Cu puterea Antantei, luptând ca niște frați
Pentru eliberare, dincolo de Carpați.

Nimic nu te-a învins, ai avut idei clare
Chiar dacă ai ajuns în temnițe maghiare.
Articolele tale, scrise cu gând curat
Au supărat maghiarii, și te-au încarcerat.

Vrut-au să ai proces de înaltă trădare
Te-au condamnat la moarte în contumaciare,
Dar tu, ai trecut munții și ca simplu soldat 
Pe frontul din Dobrogea cu drag te-ai înrolat. 

Unirea Transilvaniei cu România-Mamă
Te-a găsit la Paris, ca un tribun de seamă.
Militând mereu pentru România Mare,
Iubit și cunoscut fost-ai și peste hotare.

Însă la Alba Iulia, la dreapta și Marea Adunare
A fost mama ta, Aurelia, distinsă învățătoare,
Și mandră fostă ea de visul cel drept și împlinit,
Pentru care Tavi al ei a luptat necontenit.

Fost-ai un mare poet, ai cucerit norodul
Cu a ta Rugăciune, La noi, și cu Oltul,
Versuri ce-au fost unite, în primul tău volum
Pătruns-au în suflete, atunci, ca și acum.

Ne cheamă pământul, Un om, și Glasul pâinii,
Le-au citit generații, le mai citesc, românii... 
Din umbra zidurilor scriu, copiii-n școli în tihnă,
De Meșterul Manole, și Ana fără vină.