De când la ziarul Timpul, redactor șef era Emin,
Redacția parcă-nflorise, strălucind al ei destin.
Cu Eminescu în frunte ce scria cu-nverșunare,
Combătând toți liberalii înghesuiți la guvernare.

Scria mult despre românii din Basarabia întreagă,
Apărând cauza dreaptă a Transilvaniei dragă,
Parcă nu își găsea locul, era trist și răvășit
Fără muza lui iubită de care s-a despărțit.

Dădea lecții de română în particular, soției
Medicului personal al regelui României,
Dar când Mite îi plăti pentru orele prestate
El, jignit aruncă în foc toate bancnotele date.

S-a înfiripat idila între ei cu un sărut
Dar Maiorescu a rupt-o gelos, poate precaut,
Intervenind între ei când Eminescu în taină-i dă
Poemul ce-o va nemuri, numit Atât de fragedă.

Poezia publicată în Convorbiri Literare
A citit-o Veronica, simțind pe-a ei rană, sare.
Geloasă, se întreba făr'a pune frâu mâniei 
Gândind că la inspirat chiar Regina României.

Râu de lacrimi a vărsat Veronica pe-al său drum,
A plâns și Mite când Emin, i-a dat un nou album
De ziua ei, cu poezia Cu mâne zilele-ți adaugi
Simțindu-i în glas bucuria, îi sărută obrajii.