Domn al Țării Românești, ai avut lungă domnia;
A înflorit ca în povești, țara noastră, România. 
Ne-ai lăsat frumosu-n dar, ctitorii religioase
În stil arhitectural. Domn, al artelor frumoase.

Țara ta a cunoscut, înflorirea culturală,
Cu aur ai menținut Pacea, care-a fost vitală
În acele vremuri tulburi când eram înconjurați
De ruși, otomani și unguri, să ne pună gâtu-n lanț...

Ai crescut orfan de tată, dar unchiul tău Constantin 
Și cu prea iubita-ți mamă, ți-au dat dragostea din plin;
Educație aleasă, învățând de mic copil 
Greaca, latina duioasă și slavona-n timp util.

Ai înaintat în viață și-n ierarhia boierească cu spor
Fiind paharnic, postelnic logofăt și domnitor.
Ți-ai pus jugul tău pe umeri cu credință strămoșească 
Luptând cu diplomație, dușmanii să nu izbândească 

Adversarii tăi puternici, îți erau marii dușmani, 
Imperiu habsburgic, rușii și vecinii otomani,
Ei, trimițând soli în țară, să ne ia bunuri și aur
Pentru a nu știu-a câta oară, din al nostru vechi tezaur.

Dar Ahmed al lll-lea lacom, ar fi vrut să ne ia tot
Și cu alți dușmani de-ai tăi, au format un nou complot.
Și cu ură-ncrâncenată te-au condamnat cum au vrut
Că făr-a ști de-a lor teamă, bani de aur ai bătut.

Iar când a venit ceauşul cu zapis de mazilit
Nu te-ai speriat de loc, nici măcar nu ai cârtit
Și-ai mers la Constantinopol cu toata familia 
Sperând ca și de-astă dată, pe turci îi vei îmbuna.

Dar acolo v-au închis pe toți în Turnul cel Mare
Unde închidea sultanul fete cu lacrimi amare,
Soli trimiși cu gând de pace de la fețele domnești, 
Că unde păstrezi tu banii, spera să mărturisești.

Pe malul Bosforului, vântu-i flutura caftanul,
Stând în foișorul lui, de sus, îți vorbea sultanul.
-Brâncoveanu Constantin, acum c-ai fost mazilit,
Să-mi spui totul despre tine, cum de mine te-ai ferit?

Am auzit ca-i bătut bani de aur, berechet și fără teamă,
De noi nici că ți-a păsat, n-ai gândit c-o să dai seamă?
Și-am mai auzit Brâncovene, ca ai vrut c-a ta moșie
S-o desparți, clipind din gene, de a noastră împărăție.

-De-am fost domnitor cinstit, vor ști ce-i ce vor urma...
-Eu știu că am fost mințit și capul ti-l voi tăia!
Ție și fiilor tăi de nu renunți la crezul tău
Veniți ! fiți oamenii mei. Lasă al tău Dumnezeu!

-Poți să ne tai cât vei vrea, pe rând, capetele noastre
Credința n-o vom lăsă. Suntem în mâinile voastre!
La Domnul mă-nchin supus și de vom merge la dânsul, 
Vom merge cu capul sus toți cinci. Ăsta-i răspunsul!

Sultanul se înfuria, făcând semn la Imbrohor
Gelații s-apropiau, coborând din foișor
Glasul rău, îi tremura de furie și de ură,
-Lasă-te de legea ta, ca să scapi de o moarte dură!

-Dac-o fi astăzi să mor, judecat de gura ta,
Tot c-o moarte sunt dator, chiar pe toți de ne-ai tăia!
Nu-mi las legea creștinească, și o să murim creștini!
Nu vă vrem legea turcească chiar de-o să ne dați la câini!

Furios striga sultanul, gelații s-apropiau
Privind în ochi suveranul, pe fiul mare-l puneau
Pe scaun, cu capu-n jos. Tatăl, fiu-și îndemna,
Ca să moară bucuros cu Domnu-n inima să.

Apoi prinse mijlociul, și-au urmat cu toții în șir
Capetele le-au tăiat, lacrimile-i erau mir.
La Dumnezeu se-nchina, sărutându-și feciorașii,
-Facă-se Doamne, voia ta și primește-mi copilașii!

Ultimu-a fost Brâncoveanu și el astfel le spunea:
-Sunteți mai răi decât câinii, de voi nici că mi-o păsa.
Eu sunt mândru că-s român și mor ca un bun creștin,
Așa își va aminti lumea de Brâncoveanu Constantin.