Cădeau din cer fulgi albi de nea,
Și Botoșanii îmbrăcau alt strai
Când ursitoarele-au prezis pentru Mihai
Pe cerul țării lui, c-o să devină-o stea.

Și sărbătoare-a fost la căminar acasă,
Cu neamuri, lăutari și mare zarafet,
Parcă știau c-al șaptelea copil, o să fie profet
Al neamului său românesc, din stirpe aleasă.

Se bucurau și ursitoarele, prezente fiind,
Dansând în hora mare nevăzute,
Numai una stătea tristă, de-o parte, plângând
Știind că i-a ursit și vrute, dar mai ales nevrute.

Dar si Concavul muzelor a trimis la botez ajutor
Pe Euterpe, muza poeziei lirice divine
Și pe Erato, dulcea muză a poeziei de amor
Să-i pregătească locul în Olimp, celui ce vine.

A fost de față și Aoide, a cântecului muza măreață
Dar nu se știe de ce a lipsit Erete, a sănătății stea,
Atât de necesară oricărui om în a lui viață,
Iar lui Mihai îi va lipsi mereu, deși, firesc, el și-o dorea.

Ai suferit în viață, Emine, ca om și geniu creator
Oftând ai scris în patru variante „Mai am un singur dor”
Și totuși prea devreme ai plecat, Luceafăr drag în infinitul zbor
Lumina pururi să-ți reverși pe-al țării mândru și minunat ogor.