„Azi când a mea iubire e-atâta de curată”
Te-aștept să vii acum, mai mult ca niciodată.
Lângă izvorul lin, cu mine să te știu
Pe banca ce ne-așteaptă tăcută-n Cișmigiu.
 
Pentru noi doi iubito, cuib am închiriat,
Să ne unim destinul, să ne iubim cu drag.
Vino că viața-i scurtă, e un fuior de fum
Și vreau să merg cu tine, pe-al sorții mele drum.
 
Așa-i spunea Emin, de ea îndepărtat, 
Blestemat este omul, când e însingurat
Atât cât firul sorții e subțire sau gros,
Să luăm de la viață, tot ce este frumos. 
 
Unde a stat poetul, privind în luminiș,
Era pe-atunci o baltă plină de stufăriș;
Astăzi, și-n cinstea lui din micul loc banal
E o grădină mândră în stil occidental. 
 
„Rondoul roman” stă, la un loc de cinste
Lângă izvorul lui, aducerii aminte,
Douăsprezece busturi, cu scriitori români 
Parcă păzesc izvorul, de ploaie și furtuni.

Pe unde a trecut, geniul nostru iubit 
Izvoare au izvorât, poeme au înflorit. 
Izvorul cel de taină l-așteaptă în Cișmigiu, 
Cum îl așteaptă teiul, în Copou, încă viu.