Întoarce-te Emine, mai vino la Văratic,
Te-așteaptă în tăcere „Pădurea de argint”
Să-ți simtă și acum, inima de jăratec 
Care-ți ardea în piept pentru chipul iubit.
 
Te-așteptau la Văratec prietenii pe seară, 
Slavici, Vlahuță, Creangă, Veronica iubită, 
Care își petrecea vacanțele de vară
Cu fiicele ei dragi, tot timpul, fericită.
 
Te așteaptă și casa, care te-a găzduit, 
Colina cu mesteceni, unde aștepta ea,
Râzând de fericire, când tu îndrăgostit 
Dintr-o floare îi făceai, inel de peruzea. 
 
Sprijinit pe-un genunchi și sărutându-i mâna,
O cereai de soție sub cerul înstelat, 
Din flori de lăcrămioare, îi împleteai cununa, 
Ea răspundea gingașă, cu un dulce sărutat.
 
Plutea de fericire, în al nouălea cer
Se simțea Veronica, învățând de la tine,
Că iubirea se cheamă iubire, e luptă, e mister,
Se răspunde tot cu iubire, așa-i spuneai, Emine.