Glasul roților de tren se aud în depărtare, 
Șuierul prelung țipând, îl trezește pe Emin,
Când îngerul lui blond îi dădea o sărutare,
Iară el o-mbrățișează, sărutându-i brațul fin.
 
Trenul se pune-n mișcare, zgomotul său sacadat 
Îl trezește din visare, privind-o cu ochii blânzi, 
Îi mai dă o sărutare pe părul așa frumos aranjat
Lăsând capul pe-al ei umăr, privindu-i sânii rotunzi.
 
Deodată se așază în genunchi, fața-i privește
Mărturisind dorul lui, dragostea și neputința, 
– Îngerul meu, inima mea doar pe tine te iubește 
Îmi pare ca visez, nu pot să cred că-ți văd ființa.
 
– Te-am căutat Emin iubit, de două ori venii
Când veneam la fiica mea, de fapt veneam la tine, 
Dar sora ta nu m-a primit și stelele-n noapte făclii
Plângeau pe cer durerea mea ce o aveam în mine.
 
Dar când primii scrisoarea ta, nimic nu m-a oprit
Venit-am într-un suflet să te găsesc, Emine.
Voiam să vii, iubirea mea, la București unde-am găsit  
Un tratament mai bun și unde o sa am mereu grijă de tine.
 
M-am tot gândit cu drag la tine, inima îmi bate-n piept,
Că ne-o fi rău sau ne-o fi bine, eu de o viață te aștept.
Acum că sunt în preajma ta, să uităm de boala-ti sumbră,
Jur ca voi fi mereu umbra ta, tu eternă a mea umbră.