Ce frumoasă-i dragostea, când inima -ți poartă dorul,
Când te-ascunde padurea unde martor e izvorul 
Să bei apa să-ți stingi focul, de sub salcia pletoasă 
Să-ți vindeci iubirea-n codrul, că-i mai bine ca acasă. 

Atunci nu știi cum te cheamă, de ți-e cald sau de ți-e rece
De e zi sau de e noapte, nu simți timpul cum îți trece.
Simți dragostea cum se-aprinde, arde-n trup ca o văpaie, 
Te cuprinde, te frământă, arde ca un foc de paie.

Să te-așezi pe iarba verde, cu un pahar de vin bun
Să auzi cucul cum cântă, zburând prin copaci nebun,
Glasuri dulci de păsărele, care se întrec zglobii 
Cântând mii de cântecele, printre frunze străvezii .

Aștepți noaptea ca să vină, luna dintr-un nor să iasă, 
Și atunci beat de plăcere, te întorci târziu acasă, 
Te simți ca un nou născut, când te scoli în zori de zi
Și fugi din nou în pădure, ca să riști fie ce-o fi .