Eu te-am iubit ca floarea soarelui, pe soare
Din zori de zi și până-n asfințit
De când dragostea-n corpul meu a încolțit
Și am știut ce-nseamnă îmbrățișare.
Ai fost și vei rămâne pentru mine
Soarele ce a răsărit în viața mea
Ai fost primul căruia i-am dat dragostea
Și vreau să mbătrânesc alăturea de tine.
Ești universul meu, cu tine am crescut
Și vreau să-mbătrânim tot împreună
Mereu zâmbind ținându-ne de mână
Mergând pe drumu-ntortocheat, necunoscut.
Și dacă-o fi să mor, în seara paștelui
Și-a doua zi să mă-ncarnez din nou
Îl voi ruga-n genunchi pe Dumnezeu
Să mă prefacă-n floarea soarelui.
Tu să îmi fii din nou, soarele meu
Eu,pe tine la fel să te iubesc
Prin viață pașii să ți-i ocrotesc
Să-ți fiu îngerul tău, când îți va fi mai greu.
Să-ncepem iar din nou, o nouă viață
Să ne iubim la greu și bucurii
Casa să fie plină de copii
Glasul lor să ne fie ceas, în orice dimineață.