La Hawarden, în nordul Angliei, se năștea
În familia Lyon o preafrumoasă stea,
Era ca floarea rară care crește pe munte
Ea, fiind nevoită, destinul să înfrunte

Când mama ei săracă, a obligat copila
Să se prostitueze, lăsând în urmă mila...
Trecea din brațele unui bărbat, la altul 
În viciul depravării bătând din zori, asfaltul

Și-a ajuns pân-la Londra purtată de ardoare
În saloane distinse să fie dansatoare
Dar mulți voiau cu ea o noapte să petreacă,
Jinduind să-i atingă trupul ei de zeie greacă.

Gura ei senzuală și ochii de cicoare
Paralizau mulțimea căzându-i la picioare,
Printre ea, William Hamilton are-un vis, 
Pe luntrea cărnii Emmei să plutească-n abis.

Ambasador al Angliei la Napoli, veni
Pentru câteva zile la Londra, și-ntâlni
Fata cu ochi ca marea, gândind că n-ar fi rău 
Să o subtilizeze de la nepotul său.

Braț la braț se întorc la Napoli împreună 
Iar Lady Hamilton intră în lumea bună
Devenind confidentă și prietenă reginei
Maria Carolina, care în timpul cinei

Organizată-n cinstea diplomatului mare 
Își prezentă consoarta frumoasă ca o floare,
Plecat spre ea ca-n basme cu dulcele-i șoptiri
Îi deschidea comoara întregii fericiri.

Dar în sufletul Emmei, sentimente ațipite 
Cu fluxuri și refluxuri, dormeau în ea topite...
Se legăna tristețea în pieptu-i ca o boare
Simțind amurgu-n vene, că dragostea ei mare

Nu apăru pe țărmul vieții, s-o îmbete
Și-ar fi vrut înainte ca blondele ei plete
Albite de ninsoarea anilor care vin,
S-o simtă, să o guste ca pe-un pahar cu vin.

Dar într-o zi, pe cerul sufletului, s-aprinde
Steaua ei luminoasă și inima-i cuprinde
De-a dragostei mari valuri, ce vin ca un ecou
La pas cu amiralul Nelson, vestit erou

Care-și pierduse-n lupte brațul și ochiul drept,
Ea ar fi vrut să-l strângă cu drag, la al său piept...
Și albul magic, palid îi afunda obrazul,
Plutea pe apa tâmplei un nor de vis, ca-n iazul

Adânc al suferinței, de doruri înecate
În luptele navale cu ape-nvolburate...
Destinul le zâmbea în sărutarea lor,
Trezind îmbrățișarea de vrej amețitor

În carnea somnoroasă, din liniștea fierbinte
Ea izbucnea, amantă mai dârză ca-nainte
Sub ochii resemnați, ai bătrânului soț
Care s-a dovedit a fi viclean și hoț

La moartea sa, lăsând averea lui cea mare
Nepotului său Charles, ea, rămânând sub soare
Cu fiica ei Horația, și multe datorii
Așteptând pe Horațiu plecat în bătălii,

Ținând pasul cu moartea, lupta-nvingând tăcut
Cu gândul și cu fapta, el mândru  s-a bătut,
Punând fricii zăbală că va lăsa în urmă
Florile lui iubite pe drumuri, fără-o brumă

De avere lăsată, și scrie îngrijorat
Într-un carnet dorința, și i l-a înmânat 
Moștenitorului, pe care îl rugase
Să îi respecte ruga pe care o lăsase, 

Din moștenirea sa cu Emma să împartă   
Dar el, n-a ținut cont și a lăsat-o baltă
În închisoare, tristă, plină de datorii
Bântuită de gânduri privind norii pustii.

Din viața-i tumultoasă care-a avut urcușuri
Mergând pe căi semețe pline de coborâșuri,
Cugetul ei zbura în lumi fără hotar
Și buzele-i se mișcă c-un zâmbet blând, amar,

Știind că lasă-n urmă dramaticu-i destin
Pe care l-a gustat cu miere și pelin, 
Farmecul personal purtând-o-n cerul mut
Coborând liniștit în corpul ei de lut.