Când tânăr erai Emine, într-una
Trei zeițe frumoase te-au ocrotit:
Euterpe, Afrodita și Fortuna,
Iar un „înger blond”, în cale ți-a ieșit.
 
Prietenii erau cu tine mereu, peste tot,
Dar mai ales cei din camera unde erați „locați”,
Ce „Balamuc”, i se spunea, dar vouă nu vă păsa de loc 
Tu, Slavici, Miron Pompiliu și încă doi „fârtați”.
 
Și hoinărea-ți împreună în voia sorții
De la Copou la Bucium, erați nedespărțiți 
Și-ntârziați adesea până în crucea nopții, 
La o pastramă cu vin bun și erați fericiți.
 
Îl vizitai pe Ion Creangă din când în când 
La bojdeuca unde te aștepta cu drag,
Și în cerdac stăteați la povești ore la rând 
De nici nu mai știai cum trec, al orelor șirag. 
 
Iar uneori voi mai porneați hai-hui
Și poposeați la crâșmulița cu vin bun,
Atunci i-ai spus că la Junimea-i locul lui
Că poveștile și povestirile sale, vor găsi un drum.
 
Pe Veronica o curtai cu tot sufletul tău 
Iar în cântecul care îl cântai sublim și-așa duios
Găsea în a inimii ei un gingaș și dulce ecou
Ce l-ai prins apoi în versu-ți neasemuit de frumos.
 
Veneai cu prietenii la simandicoase serate literare
La Matilde Cugler sau chiar la Veronica în pridvor;
Iar când ceilalți se retrăgeau stând la taclale, 
Tu rămâneai cu ea, în miez de noapte, șoptindu-i de amor.