Floare-ai fost cu un crez viu ,,Eroina de la Jiu",
Te-au plâns din cer, ai tăi frați, plâns,-au ai tăi camarazi,
Codrul, cerul și văzduhul, când în luptă ți-ai dat duhul.
Suflet tânăr și frumos te-ai dus, nu te-ai mai întors...

Ai vrut să fii învățătoare, să-mparți din inima-ți mare
Tot frumosul la copii, îngeri, cu glasuri zglobii...
Dar moartea a patru frați, ce-au luptat neînfricați 
Te-a făcut să fii fruntașă în echipa cercetașă. 

Ai absolvit cu mândrie, cursuri de infirmerie
Să le fii de ajutor tuturor răniților...
Ai plâns și-ai strigat la cer când sufletu tău stingher
A rămas, cu ochii goi, plângând frații morți, eroi.

Te-ai hotărât ca să lupți, la Jiu, la Gorj, peste munți,
Împușcând o santinelă, când te-a luat prizonieră...
Printre ninsoarea de gloanțe ce zburau la mici distanțe
Două, au zburat direct, rănindu-ți piciorul drept.

Te-ai întors lângă,-al tău frate, învățându-l să se poarte
Cu arma și baioneta, îndesând pe cap, boneta
Care îți păstra discret, părul lung până la piept.
Strâns în coc, curaj ai dat, cu o forță de bărbat.

Fost-ai Jeana d'Arc la noi, floare-ntre-crini, la război.
„Virtutea cercetășească”, cu mândria oltenească
Înainte te-au mânat, cu trupul ți- ai apărat
Tara-n lupte strălucite, printre trupuri zdrențuite.

Ai bandajat în lupte, răniți cu straiele rupte
Chipuri strâmbe de durere, mușcați de mitraliere,
Prinși în hora de obuze, mureau cu-n blestem pe buze.
Ciungi, ologi, înfruntau valul, umplând mai apoi, spitalul.

Blestemat fie războiul! Trăiască Teodoroiu!
Și în clipa triumfală cu tine dădeau năvală 
Încleștați pe-a noastră glie au murit la datorie.
Murit-ai urmându-ți telul pe frontul de la Muncelul.