E iarnă în suflet la Veronica, sângele înghețat al tristeții 
A rămas cu totul coagulat în venele ei;
Râurile de lacrimi curg pe tărâmurile frumuseții 
Înghețându-i bujori în obraji și focul din triste scântei. 
 
E tristă Veronica și plângând a vrut, 
Să descolăcească de pe cordul ei, 
Iedera iubirii care s-a încolăcit de mult 
Strângându-i inima cu rugul dragostei.
 
Da! Așa a vrut Veronica, să ningă cu troiene drumul, 
Dar Emin cu dragostea-i fierbinte, cu lacrimi l-a topit, 
Scriind cu degetul pe buze și sărutându-i sânul, 
Priviți de stele noaptea cu patimă ei s-au iubit.