Ce viață- ai avut Veronica
Nici n-ai avut timp ca să crești
Când la o vârstă atât de mică,
Ai vrut să te căsătorești.

Oare-ai iubit,cum se cuvine
Ai simțit primul tău sărut?
Pentru că dragostea când vine,
În inimă pătrunde mult.

Erai o fată de cizmar
Poate ai vrut ceva mai mult,
Dar fiul unui căminar,
Ți-a oferit tot ce ai vrut.

Asta s-a întâmplat, târziu
Când drumu-ți era lin ,firește,
Dragostea n-o poți ține-n frâu
Când inima se-ndrăgostește.

Așa te-ai îndrăgostit, tu
Făr' să-l cunoști, fără să știi,
Cu inima și sufletu
Muza lui,ai vrut ca să-i fii.

Ai reusit, ai fost a lui;
Îngerul blond ce l-a iubit,
Ai fost steaua Luceafărului,
Ce te-a iubit,și-a suferit.

Când l-ai pierdut, ai plâns amarnic,
Unde ai plâns, în urma ta,
Creșteau flori și-nfloreau zadarnic,
Creșteau flori de ,,nu mă uita".

Din lacrimile tale Doamnă,
Creșteau flori de ,,nu mă uita",
Le-ai cules cu inima rană
Punându-le la tomba sa.

Inima-ți ardea în jăratec
Văzând iubitu-n întuneric,
Tu ,la Mănăstirea Văratec,
Te-ai retras,ai băut arsenic.

Viața ta nu mai avea rost,
Nu ai putut trăi în chin;
Te-ai retras ,tristă-ai ținut post,
Bând cupa plină cu venin.

Ai părăsit această lume
Cu inima ruptă-n bucăți,
Că cel ce te-a iubit pe tine,
Era în lumea celor drepți.

Ai scris ultima poezie,
,,O! Moarte",și apoi te-ai dus;
Ai chemat moartea ca să vie,
Să-l întâlnești acolo sus.

Ai vrut să mori și tu ca el,
Să fiți măcar acolo sus
Două inimi,într-un inel,
Martor să vă fie Isus.