„Departe sunt de tine”, ai vrea să vezi acu,
Îți este dor de mine, visându-mi ochii blu.
Se simte-a ta iubire din versurile tale
În ochii tăi de aștri, senini ca-ntinsa mare.
 
Când frumusețea ta în față o privesc,
Sunt ca o lumânare, de foc eu mă topesc,
Și parcă văd a ta făptură, te privesc, te respir,
Îmi ești ca un potir, strâng viață și gust mir.
 
Privesc la geam ninsoarea, cum cade, suspinând, 
Parcă te văd în zare spre mine alergând.
Îmi cad boabe de rouă, din ochi, pe a mea față 
Ca lacrima ce pică din sloiul lung de gheață. 
 
Somnul ce-mi mijea-n gene, de gânduri a fugit
Simt sufletul meu trist, așteptând ostenit,
Peste tot îmi apare singurătatea-n față 
O văd cât e de crudă, cu colții ei de gheață. 
 
Ceasul vechi din odaie bate de miezul nopții 
Parcă aud afară, lin, scârțâitul porții, 
Mă uit pe geam din nou, ninsoarea s-a oprit, 
Luceafărul zâmbește în noapte ostenit. 
 
Când în ochi mă privești și mă săruți pe gură 
Simt vibrând al meu corp și-ntreaga mea făptură 
În ale tale brațe mă simt ca o păpușă
În tainica văpaie arzând fără cenușă.
 
As cere vieții mai mulți ani, în neștire,
Că nu pot să trăiesc fără a ta iubire.
Chiar dac-aș zace-n groapă și cu pământ pe mine,
Tot m-as scula din moarte, să te iubesc pe tine.