Emin, în mahalaua Țicăului, prin care ai umblat,
Te-așteaptă și-acum Bojdeuca spre seară,
Unde te-a găzduit Creangă, prieten minunat,
Te-așteaptă cerdacul să mai povestiți iară.
  
Seri lungi frumoase a-ți petrecut
Ascultând sunete de bucium cântând, 
Turmele de oi coborând pe lut
În zgomot de tălănci și miei zbierând.
 
Cu melancolia ta cu contemplație divină
Priveai splendoarea asfințitului de soare,
Îți zâmbea lung timidă luna plină
Cerul cu mii de stele căzătoare.
 
Când pe Ion Creangă l-ai întâlnit,
Erai poet, și revizor școlar, Emin.
Drumurile atunci vi s-au unit
Dar fiecare cu al său  destin.
  
Autor de manuale școlare 
Ion Creangă era apreciat, 
Dar a avut ca orice om și supărare
Când de frumoasa lui soție a divorțat.
  
Ileana îi punea coarne lui Ion
Cu doi-trei călugări de la palat
Si asta nu era doar un zvon
Că a găsit pe unul, gol, în dormitor, sub pat.
  
Pe Ileana, soția ce i-a terfelit onoarea
A smintit-o în bătaie, să plece-n a ei lege
Și ca să-și găsească și el consolarea
S-a cuplat cu Tinca, fată bună, se-nțelege.
  
Tinca nu cunoștea carte, dar multe lucruri știa
Era fată de casă, la multe se pricepea
La plăcinte poale-n brâu, nimeni nu o întrecea
Iar noaptea, ca o ursoaică, la pieptul ei îl încălzea.
  
Din când în când se mânia 
Când dispăreați trei zile de acasă
Dar răbdătoare ea vă aștepta 
Si-atâtea bunătăți punea pe masă.
  
Vă spuneați vrute și nevrute 
Când vă plimbați ades pe-afară 
La un ulcior de vin sau poate mai multe,
Tu, Emine, abuzând mereu de cafea și de țigară.
  
Vă întorceați ușor aghesmuiți 
Iar Tinca v-aștepta în poartă, 
Vedea că sunteți atât de fericiți
Și-atunci muștruluiala o lăsa baltă.
  
C-o ciorbă bună de potroace 
Pe amândoi vă „repara”,
Avea ea pe vino încoace
De-aceea Creangă o iubea.