A fost odată ca-n povești
A fost și va rămâne,
Poetul țării Românești
La noi și în întreaga lume.

Căminarul dorit-a pentru băieți
Să facă studii la școli înalte
Și i-a trimis la universități
Să-nvețe multă și cu folos carte.

Mama ca orice mamă în lume
Copiii își iubea,
Basme, povești și sfaturi bune
Pe toți ai ei copii îi învăța.

Izvor de viață dătător
Chip înțelept și blând,
Era înger ocrotitor
Pentru ei pe pământ.

Când s-a născut la Botoșani
Înger frumos și teafăr,
Nici n-au gândit că peste ani
Va deveni Luceafăr.

Despre al șaptelea fecior
S-a scris și se va scrie,
Pe munți, pe ape și pe-un nor
Despre-a lui poezie.

A avut o copilărie frumoasă,
Bogată-n multe amintiri,
De Ipotești, de a sa casă
Din ale sale dulci trăiri.

Din viața de copil la țară
Umblând nestingherit,
Prin văi și codri-ntreaga vară
Locuri pe care le-a iubit.

Se culca des lângă izvor
În păduricea deasă,
Apa susura încetișor
Uitând să plece acasă.

Freamătul lin care cânta
Din a codrului glas,
Îl asculta și rămânea
La lac făcând popas.

Cu frații se scălda în baltă,
În mijloc trona insula cea mare,
Stăteau și se jucau toți laolaltă
Se războiau cu broaștele la soare.

Avea apucături poznașe de băiat
Când a luat din curtea lui Balș Dumbrăveanul
Un cârd de gâște pe care le-a prins și le-a tăiat,
De-a luat o mamă de bătaie pentru întreg neamul.

Altă dată a prins doi șerpi vii și i-a pus
În scorbura mare a unui nuc burtos,
Chemându-și tatăl, el zâmbind i-a spus
Să salte cărămida, și să privească-n jos.

În loc să vadă pasărea, a țâșnit
Doi șerpi din scorbură afară,
Tatăl s-a speriat, l-a pedepsit,
Încuiat în casă pe dinafară.

Iarna umbla la șezători
Ascultând ore-n șir,
Proverbe, basme, zicători,
Cu steluțe-n priviri.

Asculta doine și balade ce-l mișcară,
Proverbe, ghicitori, multe eresuri,
„Ce fruntea de copil o-nseninară
Abia-nțelese, pline de-nțelesuri”