„Pe lângă plopii fără soț”,
Mai trec și azi îndrăgostiți, 
Tineri, bătrâni, românii toți 
Par a-ți căta pașii pierduți. 
 
Păcat că mândra Cleopatra 
Nu prea ți-a înțeles amorul,
Deși tu o priveai, șireata
Trecând ades la braț cu dorul.
 
O zi din viață să-ți fi dat
Pentru tine-ar fi fost de ajuns,
Ai fi fost Emin împăcat 
Cu a ei șoaptă-ntr-un răspuns. 
 
Te cunoșteau vecini atunci
Pe lângă plopi când așteptai,
S-asculți de glasul gurii mici
Sufletul tot ți-l frământai. 
 
Ai fi vrut o oră cu dor
Să vă iubiți în pace,
Și tot parfumul florilor
Dragostea, să v-o îmbrace.
 
O așteptai Emin visând 
Privind fereastra ei,
Plopii de pe drum numărând 
De dragul dragostei.
 
Mereu au ieșit fără soț
Plopii la numărat,
Pe-atunci nu era nici un hoț
Din ei să fi tăiat. 
 
Iar Cleopatra ar fi avut altă soartă
Și numele îi dăinuia în veci
De-ar fi dorit să-ți fie amantă
Și nu doar muza ce inspira poeți.
 
Tu o iubeai „cu ochi păgâni” 
Profund și tare îndrăgostit, 
Dar te-a lăsat ca să îngâni
În loc cu patimă să te fi iubit.
 

Iar mai târziu nici că îți părea rău
Când trecând mult mai rar,
Vedeai, în treacăt, capul său
Cum se-ntorcea-n zadar.
 
Dar tu distant, nepăsător, 
„Cu-n rece ochi de mort”
Ai spus: „chiar dac-aș fi să mor,
Iubirea nu-ți mai port.”
 
Ar fi trebuit pe pământ 
Candele să aprindă,
Cuprinsă de-al tău farmec sfânt, 
Și-o dragoste de vădană flămândă.