După ce-a semănat teamă în dușmani, turci și tătari 
Domnul Ștefan cel viteaz avea liniște și pace.
Precaut, luând în seamă că e pândit de barbari
Avea simțul mereu treaz gândind c-o să-l mai provoace.

Gândea bine Ștefan Vodă că-ntr-o zi rece de toamnă,
Regele polonilor trecea cu oastea hotarul;
Întrebarea-i incomodă, pusă de sol, îl îndeamnă
Pe regele Ian Albert, să-l pună-n lanțuri, tâlharul. 

Logofătul, fără teamă, se apropie de rege;
-Sunt un sol trimis să-ntreb, ce v-aduce pe la noi?
Domnul meu, de bună seamă, vrea să știe, se-nțelege;
Cine v-a permis să treceți, și unde vă grăbiți voi?

Aici nu-i țară pustie, moșii noștri din străbuni
Au fost mereu atacați, de lupte grele-ncercați;
Dar mândria le-a fost vie înfruntând mereu furtuni
Nimeni nu i-a doborât său să-i țină îngenuncheați. 

Foc și pară se făcu Ștefan când auzi zvonul
Că logofătul Tăutu a fost prins în lanțuri grele;
-Du-te tu vornice Boldur, sol la Albert, cu ordinul!
Să-mi elibereze solul, că-l așteaptă zile grele.

Ștefan Vodă a poruncit, la oștenii puși pe luptă
Să atace polonezii, ce-au înconjurat cetatea,
Ei pe cai său avântat în luptă dreaptă și sfântă...
Cădeau oștenii lui Albert cum cad stelele, noaptea. 

Puși pe fugă, obligați și întorși pe-același drum
Care a fost pustiit de tâlhar și oastea lui,
Au gândit că-s mai bogați, lăsând în urma lor scrum,
Mulți din ei, moarte-au găsit în Codrul Cosminului.

Acolo au fost surprinși de copacii doborâți 
Căzuți ca ploaia de vară pe oastea polonilor.
Rege și oșteni cuprinși de groază, că-s omorâți ,
Fugeau din codru afară de frica românilor. 

Prinși de oștenii lui Boldur, au fost puși la plug să are
Ca să semene Dumbrava cu ghindă, la loc să crească
Stejari de jur, împrejur, până la hotar, în zare
Să se știe că Moldova nu-i chip să o cucerească.

Și mai trebuie să știe că-n noi seva clocotește
Dușmani-am trecut prin spada și buzdugan neclintiți
Vom rămâne așa de strajă și în timpul ce se ivește
Doar acei ce ne iubesc la noi sunt bineveniți.