De Badea Gheorghe Cârțan, o să-ți povestesc copile:
De legendarul cioban care-a mers pe jos trei zile
Pân' la București s-ajungă, să vadă cu tot răgazul,
Să privească și s-atingă, statuia lui Mihai Viteazul. 

S-a născut la Cârțișoara, în județul Făgăraș 
Păscând turma pe câmp vara, le cânta din fluieraș,
Pasionat de istorie, a ținut morțiș s-ajungă
În orașul plin de glorie, la strămoșii lui, să plângă. 

A mers până la Viena, pe jos, dar fiind decis
Să ajungă pân-la Roma, pentru că ținea morțiș
Imortalizați, să-și vadă pe ,,Columna lui Traian"
Strămoșii. Și-apoi să cadă la pământ ca un buștean.

Patruzeci și trei de zile a mers pe jos cu povara
Purtând în desagă pâine și pământ din Cârțișoara,
Grâu de aur, flori de izmă, a purtat Badea Cârțan, 
A rupt patru perechi de-opinci, pentru mândrul suveran.

Cetatea Eternă în noapte strălucea ca diamantul
Badea era pus pe fapte, visă să vadă Împăratul. 
Așternu cojocul jos și-adormi pe loc, buștean,
Visând el ca făcea parte din suita lui Traian.

S-a trezit în zorii zilei, când trupa de bersalieri
Îl priveau uimiți pe dacul și grupul de fotografieri.
Ziarele italiene, au scris atuncea zel și râvnă,
Povestea dacului coborât de pe Columnă.

De atunci, Badea Cârțan, după-așa mare victorie 
A purtat an după an, sute de cărți de istorie
Din Vechiul Regat trecând prin Vama Cucului
În Transilvania; alteori și pe Calea Ursului.

Mii de cărți a dus, prin ani, donate de românii, frați
Pentru alți ai lor frați, de o mie de ani greu împilați,
Nu l-au oprit nici amenzile și nici anii de temniță dați
Badea avea o misiune sfântă: s-aducă lumină de la frați, la alți frăția

A murit când trecea munții cu desagii plini de cărți
Surprins de o avalanșă, cum l-a prins și-n alte dăți,
A reușit cu greu ca să scape, și s-ajungă-a apucat,
Doar atât putu să spună: ,,Oloiul s-a terminat...”