Așa era odată iarna,
În satul meu plin cu salcâmi,
Era,a fost când trăia mama,
Un sat bogat de oameni buni.

Mulți copii ne-am născut acolo,
La lumina lămpilor slabe,
Femeile își cântau dorul,
La clacă-n sat cusând prosoape.

Bărbații oameni gospodari,
Munceau dând zăpada deoparte,
Iar mamele se ocupau,
De copii să învețe carte.

Așa era odată iarna,
Când noi eram copii micuți,
Nu aveam jucării,dar tata,
Ne aducea-n casă ieduți.

Ieduți și miei fătați pe sară,
Îi aducea în casă tata,
De frica gerului de-afară,
Noi le țineam locul de mamă.

Ziua ulița era plină,
De copii ce ieșeau la joacă,
De chiote și voie bună,
Făcând oamenii de zăpadă.

Acum ulițele sunt goale,
Copii de mult timp nu mai sunt,
Părinții care-au fost odată,
Se odihnesc într-un mormânt.

Puținii care-au mai rămas,
Duc dorul greu și-apăsător,
Așteptând copii plecați,
Să vină odată-n sărbători.