Eu am primit scrisoarea ta, iubito, mult mă doare,
Că ți-ai pierdut încrederea în dragostea-mi cea mare
Tu nu-nțelegi că-mi ești destin al unui vis deșert
Mustrându-mă cu dezmierdări: „Eminul meu te iert!”
 
Eu te-am visat Veronicuța, îngerul meu azi noapte
Când marea tristă se frământă în valuri și nu doarme,
Te înveleam cu doruri, cu vorbe dulci și șoapte
Si te iubeam flămând cu a dragostei foame.
 
Ești visul meu, de ieri, de azi, din totdeauna
Și-mi place mult să cred că mă iubești și tu,
Eu nu-ndrug vorbe goale știi că urăsc minciuna.
Nu aș putea vreodată să-ți rănesc, sufletu’.
 
În nopțile-nstelate, în cântul lin al mării
Îți port în suflet dorul când stele se ivesc
Iubirile purtate în chinul depărtării,
Buchet de gând șoptindu-ți în noapte: „Te iubesc!”
 
As vrea să zbor pe-o rază cu gândurile mele
În nopți lungi, luminate de farul tomitan. 
S-aprind în al tău suflet puzderia de stele,
Ce-or răsări apoi în versu-mi an de an.
 
Toți albatroșii mării, din zbor, mi-aud chemarea,
Cuvintele-mi s-aprind, în stele-arzând de dor,
Numai tu Veronica nu îmi vezi disperarea,
Nu vrei să crezi iubito că de-al tău dor eu mor.