Îmi mângâi frunza de stejar
Bătută de vânt și de ploaie, 
Și îi promit că mă-ntorc iar,
La vară să m-ascund de soare.

Ea tremură-l lasă pe vânt, 
S-o rupă de stejar, și cade.
Si-ai mei ochi privind în pământ, 
O udă cu lacrimi sărate. 

Nu plânge tu copilă mică
De mă vezi în culori de jar,
Eu,cobor pe pământ făr'frică,
Că sunt fiica unui stejar.

El nu-și plânge frunzele toamna,
Le lasă libere de cad,
Să țină cald la pământ iarna,
Până-i bun câmpul de arat.

Și când din nou va bate vântul, 
Și soarele va arde iar,
Eu voi fi una cu pământul 
Când vei întoarce sub stejar