A fost și va rămâne povestea de demult
A unei fete care, prin viață a trecut,
Și dacă n-ar fi fost o personalitate
Ea ar fi fost uitată ca semnul într-o carte.

Dar bună-a fost Cristina Onassis, ca o zână,
Chiar dac-a fost bogată, peste averi stăpână,
Nu a putut să țină în hamuri a sa soartă,
Și n-a fost fericită-n dragoste, niciodată.

Chiar dacă tatăl ei, Aristotel Onassis 
I-a dat ca moștenire, un întreg paradis
Nu a putut să-i lase și destinul cu miere
Căci ăsta-i de la Domnul, cu lacrimi și durere.

Intens și-a trăit viața, ca marea pe un val
Lăsa frânturi de suflet la fiecare mal
Unde-ntâlnea iubirea, hrănea din plin speranța 
Neștiind că destinu-i subțire precum ața.

Josef  Bolken a fost, prima scânteie care
După ce s-a aprins, s-a stins precum un soare
La asfințitul zilei, pentru că armatorul
Alexandros apare, schimbându-i viitorul.

Dar nu a fost să fie, iubirea sa amară
S-a topit într-o noapte lăsând în urmă ceară,
Găsind în Serghei Kauzov, un munte de iubire 
Care îi dădea aripi, vibrând de fericire,

Iar dragostea din trupuri a început să ardă
Și se scăldau în doruri cum salcia se scaldă
În apa liniștită, a unui pârâu lin
Purtând pașii Cristinei, lângă el, la Kremlin.

Lumea se întreba, cum a putut să plece
O tânără bogată, destinul să și-l lege
Cu-n om cu-n ochi de sticlă, uitând de-a sa mândrie,
Turbând de-mpătimire, murind de gelozie.

Era spion Serghei, și-n Rusia, la Kremlin
Îl binecuvântează Brejnev cu-n strop de vin,
Apartament primit-au la Moscova, să fie
Aproape de agenții ascunși în primărie.

Obsesia ei crește simțind că-n acești ani
Ea este înșelată în dragoste și-n bani,
Geloasă, instituie embargou prelungit
Pe deplasări, și-n ciudă Don Juanul moscovit

Într-un mod amiabil, cere divorț, și-avere
Cu imobiliare, tancuri petroliere, 
Și-așa milionar, a intrat în reflux
În marea de bogați, ducând viață de lux.

Văzând că dragostea mereu o ocolește
Și tot ce întâlnește, ca floarea se-ofilește,
Mergând din dramă-n dramă, l-a întâlnit pe el
Bogatul om de-afaceri, pe frumosul Rusell.

Din mariajul lor a răsărit o floare 
Ca raza de lumină ce vine de la soare,
Dar ca în alte dăți bău paharul plin
Cu dragostea strivită, în teascul greu de chin.

Phierry Russel trădează, având un singur țel
Să reînnoade firul cu un fotomodel,
Pe care o pierduse cândva, pe-al vieții drum, 
Când iubirea lor mare a dispărut în fum.

Cristina de durere s-afundă într-un abis 
Oftând ca altă dată, văzând că al ei vis
De a fi fericită, s-a spulberat ușor
Înnegrind al ei suflet, ascuns după un nor

De tristețe și gânduri, cădea în lungi depresii
Care-o sorbea-n adâncuri de mlaștini cu obsesii,
Cristina moare tristă în spuma nălucirii
Smulgându-se din iadul de flăcări al iubirii.