Prin ploaia rece și măruntă 
Înaintau soldații-n unghi,
Prin noroaie pân'la genunchi,
Gândind la libertatea sfântă. 

Treceau prin codri și prin lunci,
Urcau dealul târâș, spre creste
Să nu prindă turcul de veste,
Și se târau tăcuți, pe brânci.

În fruntea lor, Mărăcineanu
Îi conducea pe-abrupta cale,
Prin râpi, și prin adânca vale,
Voind, să-și surprindă dușmanu.

Din deal, unde creștea porumbul
Îi văd păgânii, făcând cu toții zid
Și foc năprasnic către ei deschid
Curgând fierbinte-n vale, plumbul.

Sub zid s-adăposteau românii
Văzând plumbii, pe rând, cum cad,
Pământu-n jurul lor devine iad,
Cum aruncau cu bombele păgânii. 

Din cer curgea un râu de foc,
Și-un plumb zbură cu tot elanu
În trupul lui Mărăcineanu,
Linii întregi cădeau, pe loc.

Rănit, căpitanul Marăcineanu
Ținea strâns în mână, fanionul
Îndemnând la luptă tot batalionul
Din regimentul opt, sărmanu...

Retranșamentele redutei 
Le-a privit c-un adânc oftat 
Când brațul drept l-a ridicat 
Înfingând fanionul luptei.

Și în acel terifiant iad pământesc
Adjunctul Bronciner a condus asaltul,
Cucerind reduta și c-un efort omenesc,
A-nfipt pe redură mândru drapel românesc.