,,S-a stins lumina lumii," așa stă scris cu fală 
La mormântul lui Iancu pe piatra funerară
În biserica de lângă Catedrala Marii Uniri
Simbol al înfrățirii românilor în gând și simțiri.

Pe meleagul său drag cu cerul plin de stele, 
Unde cântau și-atunci stoluri de rândunele. 
Pe pământul iubit pe care cu tărie-a luptat, 
De mulți dușmani râvnit, el, dârz, l-a apărat.

Fiu al Elisabetei de Margina și a lui Voicu, cneaz,
Iancu și-a croit încă de tânăr un nume de viteaz 
Legenda însă ne  spune că într-un dulce-amurg, 
Elisabeta a întâlnit  pe regele Sigismund de Luxemburg

El s-a îndrăgostit de fata cu trupul subțirel, 
În noapte s-au iubit, dându-i ca semn, un inel.
Și dac-o fi s-aducă pe lume-un fecioraș, 
Să vină cu el la Curte spre a-i fi vrednic urmaș.

Ban al Severinului, Voievod al Transilvaniei,
Iancu a mai fost o vreme și regent al Ungariei. 
I-a învins pe turci în nenumărate lupte,
Paloș al creștinătății, păgânimea s-o înfrunte.

Învingând pe turci în luptă, sultanu-a fost nevoit
Ca să îl elibereze pe Vlad Dracul cel vestit,
Domn al Țării Românești, ținut în captivitate
De armatele turcești ce le-a învins Iancu pe toate.

Papa Calist l-a numit ,,Atletul lui Hristos" 
Când a salvat Belgradul și-a ieșit victorios,
Învingând pe Mehmed al II-lea, om hapsân                    
Care jinduia vicleanul, pământul nostru român. 

Din Germania-n Veneția și pân-la Oxford 
I-au lăudat vitejia, punându-se de acord,
Ca în orice după amiază să bată clopotele
Pentru fapta cea vitează, în toate bisericile.

Iancu de la Hunedoara s-a stins la lumina lunii
În tabără la Zemin, învins de molima ciumei.
I-a adus omagiul sfânt, toți cei ce l-au admirat
Chiar și de sultanul Mehmed, Iancu-a fost omagiat.