Îmi e un dor nebun de tine 
Și mă întreb mereu cum pot,
Să mai trăiesc cu doru-n mine
Că ai plecat, luându-mi tot.
 
Îți mulțumesc Mițicule mereu
Că mi-ai fost dragoste și vis,
Lumina și umbra destinului meu,
Văzând prin ochii tăi întregul paradis.
 
Dincolo de bine și de rău, sub soare,
Ai avut încredere în dragostea mea,
Uneori prea pătimașă și sâcâitoare 
Tremurând de emoție, sub mângâierea ta.
 
În intimitatea nobilul tău suflet
Tu mai păstrat chiar și în zile reci
În gândul tău, prin al tău tainic umblet
Fiindu-ți hrana și muza ta pe veci.
 
Emin, vei străluci Luceafăr etern în infinit,
Eu doar o stea micuță, neînsemnată
Dar dorul de-a fi cu tine la nesfârșit 
E cel din urmă și nu moare niciodată.
 
Această scrisoare, și-o-ncredințez genunii,
Sperând că ne vom reîntâlni curând, 
Pe cerul de pe cealaltă parte a lumii
Două stele ce se iubesc la infinit arzând.