– O, cât de rău îmi pare, scumpa mea Veronica 
Că nu te-am ascultat atunci când îmi spuneai,
Să am grijă de mine, acum mă prinde frica
Că voi muri iubito și n-o să mă mai ai. 
 
Ar fi o sărbătoare, și o mare plăcere 
Să vii la Botoșani, că sunt tare bolnav,
Simt că din oră-n oră, Domnul la el mă cere
Îngerul meu blond vino, că eu sunt bolnav grav.
 
Eu ți-am primit volumul de poezii, în dar,
Și-n fiecare vers al tău, m-am regăsit pe mine,
Ai fost și-ai să rămâi mereu, trandafirul de jar
Și i-am simțit parfumul, ce-a izvorât din tine.
 
Eu te-am visat iubito, cu dor mă sărutai,
Cu buze dulci ca de cireșe coapte
Șuvițele de păr, pe rând m-i le-așezai,
Pe fruntea-mi albă, strălucind în noapte. 
 
Ne-am iubit toată noaptea, tăcuți fără cuvinte
De fericire-n noapte, simțeam că mă topesc,
Eu îți spuneam iubito, tot ce-mi trecea prin minte
Și-ți repetam mereu, cât de mult te iubesc.
 
Eu te aștept și-aici, convins că vei veni
La Botoșani să-ți împletesc iubirea,
O inimă ce te iubește și-n viață orice-ar fi
Va bate pentru tine, îmi vei fi nemurirea.
 
Sora mea Harietta, mă îngrijește bine
Doar dorul tău mă roade, nu-și află alinare
Aș vrea doar un minut să fii aici cu mine,
Tu floarea mea de gând ești unică sub soare.