Din valurile vieții răsari ca un Luceafăr 
Din cerul plin cu stele, tu te cobori cu dor,
Te simțim printre noi, viu, plin de viață, teafăr, 
Când versurile curg din veșnicul izvor.
 
Tu stai și ne privești zâmbind dup-al tău nor,
Răsai ca o lumină când versul ți-l citim,
În veșnicii vor curge poemele de dor,
Ești izvor nesecat, și te iubim, Emin!
 
Ai fost om ca și noi, rouă ai simțit sub talpă 
Când lăcrămioare albe ai cules din poteci, 
Flori de nu-mă-uita strângea-i pentru-a ta dragă,
Te-așteaptă și acum, să vii să le culegi.
 
Din noianul de gânduri vedem cum fața-ți pleci
Spre îngerul tău blond cu părul lung bălai,
Cu sărutări aprinse, suflarea să-i îneci
Din buzele-ți fierbinți săruturi lungi să-i dai.
 
Cu zâmbetul său dulce îți privea ochii tăi,
Fruntea ta gânditoare și păru-ți mângâia, 
„Femeie între stele și stea între femei",
„Floare-albastră," ți-a fost, ea ți-a fost dragostea.